Am să vă spun adio,
și apoi vă părăsesc.
V-am lăsat părinții mei,
nu merită să mai trăiesc.
Am înghițit în sec…
sună ceasul, tre’ să plec.
Coarne lungi,
copite mari, mă așteaptă să petrec.
Și am să renunț…
la viața asta păcătoasă.
Asta e scrisoarea mea,
ce o voi lăsa pe masă.
Lacrimi curg…
dar vor dispărea în timp.
Timpu’ este limitat,
voi alerga în contratimp.
Am vrut să ajung la nori,
dar voi ajunge în cer.
Voi răni persoane dragi,
când voi fi rece ca un fier.
Am să sper…
ca lumea va înțelege
Că împotriva sorții,
încă nu există lege.
Am să fiu înger…
poate mult prea devreme.
Am să plec dintre voi,
cu mult înainte de termen.
Nu am termen…
am cărat anii destul.
Dar m-au lăsat genunchii,
dau uitării ce-i în jur.
Mi-am luat palme de la viață,
dar și șuturi în fund.
Asta v-o zic pe față,
n-am de ce să mă ascund.
Poate și asta…
este un motiv în plus.
Palmele ce le-am primit,
poate că nu mi-au ajuns.
Plec în căutarea lor,
voi ieși din decor.
N-am să strig după-ajutor,
indiferent dacă-am să mor.
Mă pregătesc…
să plâng, nu să zâmbesc.
Doamne, iartă-mă,
dar e timpu’ să plătesc.
Pentru naivitate…
e doar o formalitate.
Am murdărit destul,
numele ce-l port în acte.
Mii de voci…
se ceartă-n capu’ meu.
Pentru tine, mama,
am să rămân îngeru’ tău.
Tatăl meu…
ai să mă vezi cum plec.
Tu ești unu’ dintre-aceia,
care nu mă înțeleg.
V-am spus tot…
ce am avut de spus.
Închid ușor ochii,
pace tuturor, m-am dus…
Sensul versurilor
Piesa exprimă decizia de a renunța la viață, motivată de suferință, dezamăgire și sentimentul de a nu fi înțeles. Naratorul își ia adio de la cei dragi, împăcat cu ideea morții, văzând-o ca pe o eliberare.