Indiferent:
Mi-aduc aminte de tine, de noi
Mi-e dor să ne iubim, aș da timpul înapoi.
Aș repara tot ce am greșit. Acum,
Aș încerca să lupt, până la final de drum.
Să devin mai bun. Să repar greșeli
Și când spun că te iubesc, să nu ai îndoieli.
Să devii a mea, până viața ne desparte,
Până în ultima clipă, când inima mai bate.
Aud, numele tău. Ocazional pe stradă
Nu pot să te uit! Și n-am s-o fac vreodată!
Obligă-mă să uit și nu pot
În inima mea caldă, îți păstrez un loc.
Și sper ca tu să vrei, să te întorci odată
Să te gândești că eu, nu vreau o altă fată.
Vreau doar o șansă, ai inima distrusă,
Vreau să îți revii. Să nu mai fii confuză.
Refren: Doar alături de tine pot visa,
Și numai tu ai loc în inima mea.
Doar vocea ta mă poate liniști,
Tu, singura femeie pe care-o pot iubi! x2
Indiferent:
Nu-i bine ce se-ntâmplă. Pe noi nu ne ajută.
În final o să se rupă și sufletul o să plângă.
Să vrea să mai iubească cu gândul la trecut
Doar inimile noastre, știu cât ne-a durut!
Tot ce am putut să fac eu pentru tine,
Mi-am dorit enorm, să știu că îți e bine.
Că-n ziua ta de mâine, tu vei zâmbi din nou,
Când vei realiza că, mie-mi pare rău.
Că din sufletul tău, eu încă n-am plecat
Nu vreau să las răni, ce nu le-am vindecat.
Nu-i bine să plecăm fiecare pe un drum.
Să ne-ndepărtăm să rămână numai scrum.
Am greșit. Îmi pare rău. Iartă-mă că te iubesc.
Îmi dau seama că te doare, nu vreau să rănesc
Vreau să repar și să ne împăcăm
Nu să ne uităm și-apoi să ne separăm.
Refren: Doar alături de tine pot visa,
Și numai tu ai loc în inima mea.
Doar vocea ta mă poate liniști,
Tu, singura femeie pe care-o pot iubi! x2
Deyu. G:
Și îmi aduc aminte de tot. Ce-a fost frumos
De prima zi când te-am văzut și m-ai întors pe dos.
De toate certurile care-au fost între noi.
Dar și de serile, când ne sărutam în ploi.
Nouă, scumpo ne-a fost scris să ne-ntâlnim.
Să ne iubim. Să nu ne mai ferim.
Sunt fericit că te-am găsit nu îți dau drumu’
Tu ești a mea. Ca mine nu mai e nici unu’.
Nu vei mai găsi pe cineva care te va ierta
De fiecare dată, când greșești păpușa mea.
Și nu uita că lângă tine pot visa
Și că întotdeauna tu vei fi în inima mea.
Sufletul meu, vreau să fie doar al tău.
Să îmi fii alături și la bine și la rău.
Să ne iubim și împreună să fim
Până când de după nori o să ne privim.
Refren: Doar alături de tine pot visa,
Și numai tu ai loc în inima mea.
Doar vocea ta mă poate liniști,
Tu, singura femeie pe care-o pot iubi! x2
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund pentru o relație pierdută și dorința de a repara greșelile trecutului. Naratorul își amintește momentele frumoase și își exprimă speranța într-o împăcare, subliniind că persoana iubită ocupă un loc special și de neînlocuit în inima sa.