Umblam prin cerul gol la fel ca pe pământ
Nu mai știam de nimeni, uitasem cine sunt
Umărul drept îmi era tot adus
Și-aici de parcă mă priveai de sus
Cu ochii tăi încremeniți și triști
Deși cred că uitasem că exiști.
În amintirea binecuvântată
Venise lumea cum a fost odată
Te ocoleam încet și nu mai știu
Când am aflat c-am început să fiu
Un suflet gol și m-am întins să rup
Din tine și din carnea de pe trup
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și dezorientare al unei persoane care se simte goală și deconectată de sine și de ceilalți. Amintirile trecutului revin, dar nu aduc alinare, ci accentuează sentimentul de gol interior și dorința de a se rupe de această stare.