Azi nu mai scriu versuri, nu mai visez,
Nu mai tremur, nu mai plâng, nu mai sunt,
Într-o așteptare apăsătoare m-am îngropat
În mine însămi ca într-un mormânt.
Coboară un înger în el și mă caută,
Nu mă găsește și crede că-am înviat,
Doamne, cât de naivi sunt și îngerii ăștia
Care de-atâta vreme nu au aflat.
Că nu învie morții, e în zadar (copile),
Oricâtă speranță, oricâtă îndoială, oricât
Ar plânge mironosițele în acest cimitir
În care mi s-a făcut urât.
Să tot ascult plânsul lor care nu se mai termină,
Să tot încerc să ies din acest noroi,
Să tot dau la o parte lespedea asta grea
Pe care nu știu cine o pune înapoi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de depresie și deznădejde. Naratorul se simte îngropat într-o așteptare apăsătoare, pierzând orice speranță de viață sau înviere. Chiar și îngerii sunt văzuți ca naivi în fața acestei realități sumbre.