Verde și-o lalea,
Pădurice, pădurea,
Lasă-mă la umbra ta
Că nimic nu ți-oi strica.
Pădure-ți făgăduiesc
Cu nimic să nu-ți greșesc,
Să stau să mă odihnesc,
Cu neica să mai vorbesc.
Pentru binele ce-mi faci
Tu necazuri n-ai să tragi,
Căci eu de când m-am născut
Niciun rău nu ți-am făcut,
Am tăiat câte-o nuia,
Prișchitor făceam din ea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o relație de respect și recunoștință față de natură, personificată prin pădure. Naratorul cere permisiunea de a se odihni la umbra pădurii, promițând că nu o va strica și amintind de beneficiile pe care le-a primit dintotdeauna.