Frunzuliță, trei lămâi,
Oltule ce din munți vii,
Dacă treci prin Drăgănești
Lui neicuța să-i vorbești.
Să-i spui să nu zăbăvească,
Să vină la noi acasă
Să ne prindem soțiori,
Să-nflorim ca doi bujori.
Oltule, apele tale
Mi-au dus dorul tot la vale,
În Dunăre l-au vărsat
Și fără dor m-au lăsat.
În Dunăre l-au vărsat
Și fără dor m-au lăsat,
Numai dorul de neicuță
Arde ca o luminiță.
În drumul tău, Oltule,
Îți vor ieși fetele
Cu obrajii de măr copt
Ca la Drăgănești de Olt.
Și să le-ntrebi despre mine
De le-am fost dragă pe lume,
Că mi-au știut dragostea
Ce i-o port lui neicuța.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei fete pentru iubitul ei, dor purtat de apele Oltului. Ea își amintește de dragostea lor și speră la o reîntâlnire, rugând râul să-i transmită un mesaj iubitului.