Frunzuliță, trei smicele,
Neică, potecile mele,
A crescut iarba pe ele,
Auzi, măi, i-auzi, măi neicuță!.
Pe potecuța din vale
Crește iarbă și cicoare
Și mai cresc și lăcrimioare,
Auzi, măi, i-auzi, măi neicuță!.
Pe potecuța din deal
Crește iarbă și lipan,
Mai crește și maghiran,
Auzi, măi, i-auzi, măi neicuță,.
A crescut și s-a uscat
De când, neică, ai plecat,
Pe la mine n-ai mai dat,
Auzi, măi, i-auzi, măi neicuță!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane după un neică plecat, folosind imagini ale naturii (poteci acoperite de iarbă) ca metaforă pentru trecerea timpului și uitare. Natura reflectă starea de spirit a celui rămas, subliniind absența și tristețea.