Frunzuliță mărăcine
Mai ții minte, Gheorghe, bine
Mai ții minte, Gheorghe, bine
Când veneai seara la mine
Veneai pe la miezul nopții
Scârțâia țâțâna porții
Gheorghe, măi Gheorghiță, măi.
Frunzuliță de mohor
Eu te așteptam cu dor
Și stăteam lângă sălcioară
De cu zor și până-n seară
Ascultam murmur de ape
Și un cântec de departe
Gheorghe, măi Gheorghiță, măi.
Frunzuliță de trifoi
Cântă cucul în zăvoi
Cântă cucul în zăvoi
Și ne cheamă pe-amândoi
Și mai cântă și-o mierliță
Să vii și tu, neiculiță
Gheorghe, măi Gheorghiță, măi
Eu te-aștept pe prispă-afară
Să-ncepem dragostea iară
Gheorghe, măi Gheorghiță, măi.
Sensul versurilor
Cântecul evocă amintiri nostalgice ale unei iubiri trecute, petrecute în mijlocul naturii. Naratorul își amintește cu dor de momentele petrecute cu Gheorghe, așteptându-l cu nerăbdare și ascultând sunetele naturii.