Frunzuliță mărăcine,
Mai ții minte, Gheorghe, bine,
Mai ții minte, Gheorghe, bine,
Când veneai seara la mine?
Veneai pe la miezul nopții,
Scârțâia țățâna porții,
Gheorghe, măi Gheorghiță, măi!
Frunzuliță de mohor,
Eu te așteptam cu dor
Și stam lângă sălcioară
De cu zori și până-n seară,
Și-ascultam murmur de ape
Și un cântec de departe,
Gheorghe, măi Gheorghiță, măi!
Frunzuliță de trifoi,
Cântă cucul în zăvoi,
Cântă cucul în zăvoi
Și ne cheamă pe-amândoi,
Și mai cântă și-o mierliță
Ca să vii să-mi dai guriță,
Gheorghe, măi Gheorghiță, măi!
Frunzuliță lămâiță,
Vino, vino, măi Gheorghiță,
Că te-aștept în poart-afară
Să-ți dau flori și-o gurișoară,
Să-ți dau flori și-o gurișoară,
Să-ncepem dragostea iară,
Gheorghe, măi Gheorghiță, măi,
Să ne cânte mierlița
Și să legăm dragostea,
Gheorghe, măi Gheorghiță, măi!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și amintirea unei iubiri trecute, evocând imagini idilice din natură. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele petrecute cu Gheorghe și își dorește să reînvie acea dragoste.