Frunzuliță salbă moale,
Apucai pe drum la vale,
Colo jos lângă izvoare
Ionel mi-ieși în cale.
Ceru apă din izvor,
Eu o tulburai cu dor,
Ceru apă din cofiță,
Eu i-o dau cu dor aprinsă.
Ceru floarea crinului,
Îi dau floarea dorului,
Îmi ceru o garofiță,
Îi dau floare din guriță.
Frunzuliță magheran,
Ionel de la Comani,
Când te văd pe bătătură
Îmi uit acu-n cusătură,
Cos pieptar cu pui mărunți,
Ionel, să nu mă uiți.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o întâlnire romantică la un izvor, unde gesturile simple devin ofrande pline de dor și afecțiune. Este o declarație de dragoste inocentă, legată de natură și tradiții.
