Foaie verde bob năut,
Aoleu, soare rotund,
Dă de vale mai curând
Căci mie mi s-a urât
Tot urcând și coborând,
Tot urcând și coborând.
Tot urcând dealurile,
Coborând vâlcelele
Ca să-mi văd mândruțele,
Frunză verde mărăcine,
Merg prin codru de trei zile,
Nu văd mândruța când vine.
De când mama m-a făcut
Eu în codru am crescut,
Soarele nu m-a văzut,
Nici luna, nici soarele,
Numai păsărelele.
Codre, nu te lăuda
Că ții frunza și iarna
Verde ca primăvara,
Că vine brumaru-ăl mic
Și-ți ia frunza de pe spic,
Rămâi, codre, de nimic.
Și vine brumaru-ăl mare
Și-ți ia frunza de pe poale
Și ți-o face rotocoale,
Și rămâi fără podoabe.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un dor profund și o legătură strânsă cu natura, reflectând asupra trecerii timpului și a efemerității frumuseții naturii. Persoana se simte legată de codru, dar conștientă de schimbările aduse de anotimpuri.