Ileana Berki – Drumul Crucii

O, iartă-mi te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ți cer doar pâine, semne și minuni.
În zi de sfânt, minunea mare s-a-ntâmplat,
Cu tunet și cu fulger, semn Tu, Doamne, ai arătat.
Și-Ți spusu-mi-a țiganca, cu limba ei spurcată,
Că de la Dumnezeu, menirea-mi asta-i dată,
Ca să ridic o cruce, dar, Doamne, spune-mi unde,
Acolo unde stafii n-au încetat să umble.
Pădure și munte urlau de nesomn,
Speriați, îngroziți, de soldații de morți,
S-au dus și s-au stins, în acel sfânt război,
Și fără-ngropare, s-aruncați la gunoi.
Soldații strigoi se roagă, zbiară, urlă,
Mormânt creștin, ei parte n-avură,
Dar Sfânta Maria, la acest îndemn,
Își apleacă privirea și-mi trimite un semn.
Un semn care-mi spune că-i bine ce fac,
Să fac drumul crucii, că-ți este pe plac,
Cu nouă troițe, până la crucea cea mare,
Și șasele de fiară din munte atunci dispare.
Am urcat pe calea ce sus în munte duce,
Unde cu foc ai scris să se ridice o cruce,
O cruce unde morții, de-un veac ce n-au odihnă,
Se-adună liniștiți și la Tine se-nchină.
Preotul creștinează, se roagă, sfințește,
Pădure și munte, pe rând se liniștește,
Menirea-mi s-a-mplinit, se stinge orice frică,
Iar negura și ceața, și răul se ridică.
Acolo sus în nori, o, Doamne, crucea-Ți luminează,
Că binele și viața de-acum în veci tronează,
Iar răul și blestemul, nevrând, îngenunchează,
Dispare fiara, și soarele-Ți trimite o rază.

(Cor)
Drumul crucii, drumul crucii
Duce-n muntele sfințit
Drumul crucii, drumul crucii
Cu lacrimi e stropit x4