Amărâta turturea
Când rămâne singurea,
Căci soția și-a răpus,
Jalea ei nu e de spus!
Cât trăiește, tot jelește,
Și nu se mai însoțește.
Trece prin flori, prin livezi,
Nu se uită, nici nu vede.
Și când șade câteodată
Tot pe ramură uscată.
Umblă prin dumbrava adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.
Unde vede apă rece,
Ea o tulbură și trece;
Unde e apa mai rea,
O mai tulbură și bea.
Trece prin pădurea verde
Și se duce de se pierde,
Zboară până de tot cade,
Dar pe lemn verde nu șade.
Unde vede vânătorul
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vadă s-o lovească
Să nu se mai pedepsească.
Când o biată păsărică,
Atât inima își strică,
Încât dorește să moară
Pentru a sa soțioară.
Dar eu, om de naltă fire,
De cât ea mai cu simțire,
Cum pot să-mi fie bine?
Oh! amar și vai de mine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă a unei turturele care și-a pierdut partenerul, comparând această suferință cu propria nefericire a naratorului. Naratorul se simte inferior chiar și unei păsări în suferință, incapabil să găsească alinare.