Cale prin frunze adormite
De toamna grea pisate
Lăsând pașii grei să-mi cânte
A mea singurătate.
Prin copacii goi
Suflă-ncet o adiere
Eu mi-amintesc de noi
Și sufăr în tăcere.
Natura-și spune cuvântul
Cât sufletul mă doare
Și nu pot să opresc gândul
La tine să mai zboare.
Cât de mult îndur
Când te-ntorci, nu știu
Iubito, eu sunt singur
Sufletul mi-e pustiu.
Tu vii să-mi alini durerea
Să-mi alungi singurătatea
Și nu pot să mai gust plăcerea
Doarme greu pustietatea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de singurătate și dorință după o iubire pierdută. Naratorul se simte pustiu și îndurerat, incapabil să găsească alinare în absența persoanei iubite. Natura reflectă starea sa interioară, amplificând sentimentul de melancolie.