Hash – Doar Eu și Cu Tine

Strofa I.
Te-am așteptat atâta timp sperând că o să vii,
Mi-ai furat inima cu o privire, poate nu știi,
M-ai dezarmat cu mișcări simple, am redevenit eu,
M-ai scos din momente grele, mulțumesc lui Dumnezeu,
Că ești aici, prezentă în mintea mea,
Am așteptat, am așteptat atâta timp să fii a mea,
Visele se împlinesc doar când crezi cu-adevărat,
Și tot ce vreau e să cred, că tu nu ai plecat,
Vreau să cred că ești aici, aproape de inima mea,
Și că, mă iubești la fel cum pentru tine-o face ea,
M-ai ajutat, îți mulțumesc, dar vreau să știi că te iubesc,
Și să fii acum aici este tot ce îmi doresc,
Tot ce pot face-i să aștept, să mă ridic iar pe picioare,
În întunericul ăsta obscur aștept raza de soare,
Nimic nu pot să fac, doar mă prefac că mă țin tare,
Asta-i tot ce pot face, da’ nu mai arăt, că doare.
(Da’ nu mai arăt că doare..)
(asta-i tot ce pot face..)
(Da’ nu mai arăt că doare).

Strofa II.
Îți amintești cum ne jucam afară-n ploaie,
Și la fel ca un râu dragostea curgea șiroaie,
Erai doar tu cu mine, nimic nu era mai bine,
Acum stau în beznă, și tot ce-aud sunt doar suspine,
Suspinând de departe, te aud pe tine,
Dar asta e frumoasa mea, viața nu e ca în filme,
Pentru mine, pentru tine stau și scriu aceste rime,
Sperând că pe viitor o să ne fie mai bine
Și cine, ar fi crezut că-i așa greu,
Credeam că timpul te va scoate din sufletul meu,
Ca un soldat împușcat în cap încerc să mă ridic,
Dar indiferent ce-aș face înapoi la pământ pic,
Sunt singur, așteptându-te pe tine,
Sperând că va veni ziua când o să fie iar bine,
Dragostea ce ți-o port, ți-o trimit prin aceste rime,
În muzică mă regăsesc, prin ea te văd pe tine.
(În muzica mă regăsesc… prin ea te văd pe tine)
(Prin ea te văd pe tine…)

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorul profund și așteptarea unei persoane dragi. Naratorul își amintește de momentele fericite petrecute împreună și speră la o reîntoarcere, găsind consolare în muzică.

Lasă un comentariu