Sfârșit e Ramadanul. E iarăși sărbătoare.
Tresaltă orice inimi cuprinse de-ncântare.
În harul vinul curge în valuri purpurii,
căci vremea abstinenței, cu ceasuri cenușii,
s-a dus, și-acum e ora plăcerii, așteptând
pe cei ce beau și veseli petrec în dans și cânt.
Nu condamna pe-acela ce vinu-i îndrăgi.
Să bei nu este-o crimă, precum nici a iubi.
Prefer pe băutorii ce nu știu ce-i minciuna,
detest pe austerii ce mint. Întotdeauna.
noi n-am iubit desfrâul, și cu ipocrizia
pe frați nu înșelat-am. Cel ce uscat e, știe
că-avem curate inimi. Nu cred că un păcat
confundă-n lume totul. Și chiar de-i un păcat,
spuneți-mi care-i omul ce nu e vinovat?.
Suprema-nțelepciune o-ntrebi de mii de ori :
”de ce? ”și ”cum? ”, dar pururi ne-ascunde tâlcul lor.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa celebrează sfârșitul Ramadanului și revenirea la bucuriile vieții, inclusiv consumul de vin. Se pune accent pe sinceritate și pe acceptarea umană, sugerând că nimeni nu este fără păcat.