Nu pentru-averi și glorii bătui la a ta poartă.
Am vrut doar un refugiu de o nedreaptă soartă.
Fu lung drumul iubirii și greu prin țara ceții,
până-am ajuns sub cerul strălucitor al vieții.
Deși eu port în mine comorile credinței,
un cerșetor mă aflu la ușa umilinței.
O, tu, vas al clemenței, ai milă și-ndurare,
căci grelele-mi păcate mă trag spre fund de mare.
Divină ploaie! Șterge tot ce-am greșit în lume.
În Cartea faptei scris e negru al meu nume.
Urmează-ți drumul, Hafiz, păstrând plâns și suspine,
căci prefăcătoria nu-i haină pentru tine.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare a refugiului și iertării divine. Naratorul se prezintă umil, recunoscându-și greșelile și implorând clemență și îndurare.