Când întinde mâna dreaptă
peste umărul drept înspre tolbă,
îşi pune piciorul stâng în faţă.
Când m-a nimerit
obiectul ei mi-a nimerit sufletul,
care pentru ea e ca un obiect.
În general sunt liniştite
obiectele de care îmi lovesc
genunchii în zilele de luni.
Dar ea, cu permisul ei de vânătoare,
nu se lasă fotografiată
decât fugind şi între câini.
Când spune da şi nimereşte,
nimereşte obiectele naturii,
dar şi împăiate.
Mereu m-am împotrivit
să las corpul meu aruncător de umbră
a fi rănit de o idee fără umbră.
Dar tu, Diana,
cu arcul tău
îmi eşti opusă şi responsabilă.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complexă, posibil conflictuală, cu o figură numită Diana. Vorbitorul se simte vulnerabil și rănit de acțiunile ei, comparând impactul ei cu cel al unui obiect care lovește sufletul. Există o opoziție între vorbitor și Diana, sugerând o luptă de putere sau o diferență fundamentală de perspectivă.