Treceau dincolo Prutul
Numai păsări în zbor.
Numai păsări înot.
Numai
Umbra visătoare și tristă
A lunii pe valuri trecea.
Și, dus de vânt,
dus de vânt,
dus de vânt,
zmeul copilăriei
iscălit cu numele meu
în litere noi, colțuroase,
aduse de vânt,
aduse de vânt.
Neamuri din Coț, din Miorcani,
pe celălalt mal.
Deasupra zmeului se aplecau
citindu-l cu lacrimi în ochi
ca pe-o scrisoare trimisă
din cea mai adâncă urgie,
din iad. Coborau neamuri
pe celălalt mal mai apoi
să asculte muzica
ce la nunta mea cânta.
Nu au văzut,
nu au putut desluși
chipul miresei.
Poate că nici nu
existase mireasa cândva.
Poate că era numai
o plasmă imaginara a mea,
albă și minunată,
albă și minunată,
albă și minunată.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri din copilărie, folosind imaginea zmeului ca simbol al trecutului. Nunta, posibil imaginară, accentuează sentimentul de pierdere și distanțare, sugerând o legătură ruptă cu originile și cu sinele.