Grigore Vieru – Un Secol Grăbit

Prieteni, mirați-vă-n grabă
Cât încă zăpada e albă.
Mircea Dinescu
Plouă
Și umbrela mea
E în alt troleibuz.
Unul își uită umbrela,
Altul mănușile. Celălalt
Ușa deschisă. Celălalt
Crivățul deschis.
Unuia, de la etajul de sus,
Îi curge uncropul pe cap.
Altuia necurățenia.
În magazinul de mărfuri
O domnișoară își uită norocul
Învelit în hârtie de staniol.
Un chirurg uită foarfecul
În abdomenul meu.
Niște constructori
Uită neterminat drumul.
Un vânzător
Uită să ne întoarcă restul.
Ecoul uită cum să răspundă,
Spune: hau-hau! în loc de: hei-hei!
O minciună uită de unde vine
Și zice că vine din rai.
Ghicitoarea uită răspunsul,
Nebunul ce-a întrebat.
Unul își uită bucățica în gură,
Altul gura în bucățica.
Cineva are carte
Și uită că are și parte.
Un poet uită-a se naște,
Un călău uită să piară.
Plouă
Și umbrela mea
E în alt troleibuz.
O inimă tânără uită să bată.
Un bocanc
Uită să-și mute pintenii
Din palma frunzei căzute.
Unul se culcă
Cu pieptul pustiu,
Uitându-și cerul afară.
Alt
3448
ul apucă de paloș cu mâna,
De-al lui ascuțiș,
Uitând că-i gol.
Unul uită începutul cântecului,
Altul niște cuvinte. Altul
Mama își uită.
Plouă
Și umbrela mea
E în alt troleibuz.
Unul își uită ochii pe altul.
Altul urechea lipită de ușă.
Unul uită unde se duce. Altul
De unde vine.
Gura uită de inimă.
Ideea de cel care o a născut.
Unul uită pe inima Hiroșimei
O bombă atomică.
Altul uită să iasă din peșteră.
Se uită o făgăduință,
Un jurământ.
Niște flori
Uită să mai răsară,
Niște izvoare uită să curgă.
Încotro, globule,
Atât de grăbit,
Încotro atât de distrat?!.
* * *
Acest țintaș
E grozav
El îmi retează lacrima
Fără ca glontele
Să-mi atingă ochiul.
Acest țintaș
E nemaipomenit
El poate dintr-o ochire
Să-mi zboare mărul
Din creștet
Fără ca glontele
Să-mi zgârie teasta.
Acest țintaș harnic
Ochește acum
În sufletul meu
Cel fluturând ca o frunză
Pe buzele mele.