Vulpoiul predicator.
Un vulpoi cuprins de boală,
La putere foarte prost,
Însă învățat în școală,
Logica știind de rost,
Făcu plan ca să vorbească
Și să predice-n pustii;
Se silea să dovedească,
C-un stil dulce, vorbe mii,
Că cu o simplicitate
Și cu traiul cel cinstit,
Cu năravuri lăudate,
E oricine fericit;
C-asta lume desfrânată
Totdeauna ne-amăgește,
Fără a ne da vreodată
Câte ne făgăduiește.
Dar la buna-i predicare
Nimeni nu dă ascultare.
Câțiva șoareci, cerbi de munte
Veneau rar să o asculte;
Însă ei în depărtare,
Neavând nicidecum stare
Fără cinste sau favor,
Nu putea da-ncredințare,
Slavă ăstui orator.
Asa el schimba vorbirea,
Defaimă năpăstuirea,
Pe urși, tigri, lei, pardoși,
Arătând a lor turbare
Și a sângelui vărsare,
Și ca sunt nesățioși.
Atunci cerbi, ciutele toate
Ascultau întru mirare,
Și în lacrimi cufundate
Plecau de la adunare.
Vulpea-și făcu mare nume;
Un leu foarte cu credința,
Domn p-acea parte de lume,
Să o vază-avu dorință:
Deci și ea cu bucurie
La palat grăbi sa vie,
Unde ajungând vorbește;
Tonul ei înmărmurește
P-ai pădurilor tirani:
Cu putere ea descrie
Slabă nevinovăție,
Prada acestor dușmani,
Cufundată în durere,
Cerând la-nalta putere
Asupra-le ajutor.
Curtezanii în mirare
Ascultau cu supărare,
Căci așa vrea prințul lor,
Care plin de bucurie
La palat pofti să vie
Vulpea în acel minut.
„Ce-ai vorbit, îi zise, -mi place,
Căci prin tine mi se face
Adevărul cunoscut;
Însa pentru osteneală,
Spune fara de sfiala,
Ce vrei? slujbă, rang sau bani? “
Oratorul zise-ndată:
„Prințule, în loc de plată,
Aș pofti câțiva curcani. “
Sensul versurilor
O fabulă satirică despre un vulpoi bolnav care, prin predici ipocrite, caută să manipuleze animalele pădurii pentru propriul beneficiu. Vulpoiul demască corupția și lăcomia, dar în final își trădează adevăratele intenții, cerând curcani drept plată, dezvăluindu-și astfel natura oportunistă.