De vreme ce îți place a țării poezie,
Prin calități alese cred că te osebești,
Cred că ai eleganță și-n suflet armonie,
Misterioasa limbă a silfilor cerești.
Să zice însă, doamnă, că ești și mult frumoasă,
Nobilă-n sentimente, în spirit grațioasă,
Dar vai! nu sunt perfecte ființe omenești;
Căci se mai zice încă (și foarte rău îmi pare)
Căci lângă toate-acestea au și un defect mare,
Că, sclavă datoriei, numai un om iubești.
10 iunie 1857
Sensul versurilor
Poezia idealizează o femeie necunoscută din Moldova, remarcând frumusețea și eleganța ei, dar și faptul că este limitată de datorie într-o singură iubire. Se exprimă regretul că, deși are multe calități, este constrânsă de obligații.