Un preot cuvios,
Odată spovedea
Un crai religios,
Şi astfel îi vorbea:
“Ajută, domnul meu,
Pe câți săraci găseşti,
Căci chiar pe Dumnezeu
Într-înşii îl cinsteşti.
Ştii ceea ce-a grăit
Al lumii ziditor,
Că cerul e gătit
De moştenire lor.”
– “O! dacă e aşa, răspunse mulțumit
Acel spoveduit,
Nici o grijă să n-ai, cuvioşia-ta;
Căci bunul Dumnezeu de mă va ajuta,
Eu îți făgăduiesc
Pe toți supuşii mei de răi să-i pregătesc.”
Sensul versurilor
Un rege se preface evlavios în fața preotului, promițând să-i pregătească pe supușii săi de rău, interpretând greșit îndemnul de a ajuta săracii. Piesa satirizează ipocrizia și interpretarea greșită a învățăturilor religioase.