Destinat a se cânta la inaugurarea Teatrului
(inaugurată în seara de 31 decembrie 1852, la care
a participat și Alexandrescu).
I. Veniți, români, să consacrăm
O zi însemnătoare,
Și artelor ce cultivăm
S-aducem salutare.
II.
În sfârșit, iată-l ridicat,
Templul în muzeu dedicat,
Templul măreț împodobit, de unde-n viitor
Se va-nălța în zbor
Vestea răsunătoare,
Ca să arate-n lume
Că s-ale noastre nume
Pot fi neperitoare.
III.
Artiștii, voi care simțiți
Scânteia inspirării,
Acum deschisă voi priviți
Arena-naintării.
IV.
Nobile nații se fălesc
Cu scrieri lăudate,
Prin sentimente ce trăiesc
Și prin idei bogate.
V.
Veniți, vă-ntreceți, triumfați,
Cum triumfă odată
Eschil, Sofocle-aplaudați
În Grecia încântată.
VI.
Talentele își vor găsi
Aicea răsplătire,
Idei mărețe vor rodi
În inimi cu simțire.
VII.
Aici se va încorona
Virtutea lăudată,
Și vițiul se va-nfrunta
Prin fapta-i imitată.
VIII.
Plăceri și plânsuri,
Dureri și râsuri,
Ce fac viața p-acest pământ,
Toate-mpreună
Scena le-adună,
Folositoare toate ne sunt.
IX.
Veniți dar în ăst templu,
În solemna seară,
Să onorăm bărbații
Acei ce îl fondară.
X.
Un cuget, o gândire,
Pe toți să ne-nfrățească,
Și-n dreapta mulțumire
Să zicem în unire:
Trăiască țara noastră
Și arta românească.
Sensul versurilor
Imnul celebrează inaugurarea unui teatru, invitând artiștii și publicul să onoreze arta și cultura românească. Piesa exprimă un sentiment patriotic și speranța că arta va aduce inspirație și virtuți.