Gonzales feat Robbe – Nepăsător (Songs From The Hood)

Salut.
Strofa 1
Salut sunt Gon și rulez nepăsător
Îmi văd doar de treaba mea deci n-o să mă transform
Puțin dorm c-am de scris, nu-i așa simplu
Tre’ să dau albume frate, nu să îmi pierd timpu’
Că vezi că lumea în care trăim e prea tăcută
Prea f****ă și mult prea prefăcută
E scandalos și oameni vin după miros
Vor tot timpu’ ce nu-i a lor, te trag în jos
Vor faimă, bani, lume stilată
Însă la fel te uită, pleacă sau te seacă
D-aia sunt așa nepăsător să mor
Și decât să mă mai gândesc prefer să iau ceva să zbor
Încă ador muzica asta domnilor
Pustii mă întreabă de album deci e clar că vor
Sufletu-i gol la fel ca buzunaru’
D-aia de multe ori vreau să sparg paharu’.
Refren x2
Nepăsător, prin viața asta doar un trecător
Nepăsător, de multe ori lipsit de ajutor
Nepăsător, forțat de împrejurări să zbor
Nepăsător, prin lumea asta tre’ să mă strecor.
Strofa 2
Mulți pe mine sunt croiți ca să-mi facă drumu’ greu
Dar cu privirea sus mereu rămân același eu
Descurajat de multe ori da’ nu cu sufletu’ pătat
Am fost nepăsător și mai rău m-am ambiționat
Ca un pumn de oameni pe stradă mai zic ‘Salut!’
O fac în continuare detașat și neîntrerupt
Că mulți la necaz preferă să bea fără măsură
Când i-ajung greutățile încep să dea din gură
Restu’ de sus observ că resping realitatea
Ei cu ei, noi cu noi, eu mi-am ales deja partea
Chiar dacă uneori sunt lipsit de ajutor
Visu-i ținta, eu săgeata și-nspre el zbor
Viața-i blestemată gen nu sunt prea multe de făcut
Pui versuri pe foi și ești mândru că încă n-ai tăcut
E greu de unu singur și începi să crezi în soartă
Da’ realizezi fără să vrei că și-asta e nedreaptă.
Refren x2
Nepăsător, prin viața asta doar un trecător
Nepăsător, de multe ori lipsit de ajutor
Nepăsător, forțat de împrejurări să zbor
Nepăsător, prin lumea asta tre’ să mă strecor

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentul de nepăsare ca mecanism de apărare într-o lume dificilă șiPrefăcută. Artistul se simte un trecător, forțat să se descurce singur, dar își păstrează ambiția și pasiunea pentru muzică.

Lasă un comentariu