Iar când inima cu o ultimă bătaie
Va face să cadă zidul de umbră,
Ca să mă conduci, Mamă, înaintea Domnului,
Precum odinioară îmi vei da mâna.
În genunchi, hotărâtă,
Vei fi o statuie înaintea Celui Veșnic,
Cum deja te vedea
Când erai încă în viață.
Vei ridica tremurând bătrânele brațe,
Ca atunci când ai expirat
Zicând: iată-mă, Doamne!.
Și doar după ce mă va fi iertat
Vei avea dorința de a mă privi.
Îți vei aminti că de mult m-ai așteptat,
Și vei avea în ochi un scurt suspin.
Sensul versurilor
Piesa este o rugăciune adresată mamei, care este văzută ca o intercesoare către Dumnezeu. Vorbitorul își exprimă speranța că mama sa îl va conduce înaintea Domnului și că iertarea divină va fi obținută prin mijlocirea ei.
