Risipindu-se umbra.
În depărtarea anilor,
Când nu ne sfâșiau chinurile,
Auzi atunci cum tresaltă
Sânul pueril mult dorit
Și ochiul tău alarmat
Dezvăluind o dogoare nestăpânită, în Aprilie,
De pe-un înmiresmat obraz.
Dispreț, tu, iute nălucă
Ce dai inerție timpului
Și prelungești cunoscuta lui grabă:
Trandafiria inimă elibereaz-o!
Dar izbuti-vor mutele lupte
Ațipite, să piară din vârste, noapte?
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și regret față de un trecut idealizat, marcat de pierdere și suferință. Versurile explorează amintiri și emoții intense legate de o iubire trecută, sugerând o luptă interioară cu amintirile dureroase.