O, lună grațioasă, îmi amintesc,
Că, în urmă cu un an, tot pe colina asta,
Am venit plin de suferință să te privesc.
Iar tu atârnai atunci deasupra pădurii
Și, la fel ca acum, luminai frumoasă.
Dar, ceața și geana tremurândă de plâns
Din coșul lacrimilor mele, în ochii mei
Sunt chipul tău necăjit,
Viața mea, la fel și acum; nu și-a schimbat traseul,
Delicata mea lună dar
Memoria mă ajută să cunosc vârsta durerii mele.
Oh, cât de recunoscător sunt.
În tinereţea noastră, când există
Speranță ne urmăm drumul vieții fără să ne gândim
La trecut.
Și mai trist este acest lucru căci face neliniștea să reziste.
Alla luna.
Giacomo Taldegardo.
Sensul versurilor
Poemul exprimă o stare de melancolie și reflecție asupra trecerii timpului și a durerii. Vorbitorul își amintește de o experiență similară de acum un an, subliniind persistența suferinței, dar și recunoștința pentru capacitatea memoriei de a măsura intensitatea durerii.