Trecutul va aprinde focul și-o să te duc prin lungi povești,
Ca-n somn striga-vei: cine ești tu care mi-ai furat norocul?
O, mai bătrân va fi chiar locul, eu o să scad, tu n-o să crești
Și-n vântul stepelor cerești citi-ni-se-va horoscopul.
Când mâna mea-ți va prinde mâna, iar va fi cald cum a fost vara
Și nu ne va fi nici furtună, nici iarnă-n dureros de clara
Seninătate-a nopții seară, ci floarea focului — stăpână.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a impactului trecutului asupra prezentului. Vorbește despre destin și despre căldura amintirilor, sugerând o acceptare melancolică a inevitabilului.