1) Fir de iarbă și-o alună,
Bună seara, mândră, bună,
Asta-i seara după urmă.
Bună seara și m-aș duce,
Nu mă-ndur de gura dulce,
Nu mă-ndur de gura dulce.
2) Mă-ntreabă lumea, mă-ntreabă,
De ce-am pus pușca pe iarbă,
Eu i-am spus ca să beau apă.
Apă rece din izvor,
Să-mi treacă de-al mândrei dor,
Să-mi treacă de-al mândrei dor.
3) Să beau apă strecurată,
De la mândra din găleată,
De la mândra din găleată.
Bună seara și-aș pleca,
Nu mă-ndur de dumneata,
Nu mă-ndur de dumneata;
Bună seara și m-aș duce,
Nu mă-ndur de gura dulce.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a rămâne alături de persoana iubită, invocând elemente ale naturii și tradițiilor rurale. Motivul puștii pe iarbă este o scuză pentru a se apropia de izvor, simbolizând o dorință ascunsă.