O serenadă ți-aș cânta
O serenadă ți-aș cânta dac-aș putea,
Dar nu știu care e fereastra ta!
Ți-aș aduce-n dar și trandafiri,
În adieri firave de zefiri.
Când lampagiul aprinde felinarul,
Eu îmi înec într-un pahar amarul.
Dar beția nu este un leac
Când inimii nu pot să-i fac pe plac.
Am plecat cu lăutarii după mine
Să îmi salvez iubirea din ruine.
Dar vioara așa frumos cânta
Și mi-am adus aminte de fereastra ta.
M-am oprit la tine sub balcon..
Mă temeam că te trezesc din somn,
Dar silueta ți-am zărit din umbră,
Și vioara sparse liniștea cea sumbră.
O serenadă răsuna în cartier
Și stelele dansau acolo sus în cer!
Se îmbrățișau și sclipeau mai tare,
Căci o serenadă merită orșicare.
Când ai scos capul pe fereastră
M-ai zărit îndată-n umbra deasă.
Pe balcon stăteai și mă priveai,
Și serenada mea o ascultai.
Acea serenadă n-am s-o uit vreodată.
Erai așa frumoasă și entuziasmată,
Inima îți radia de fericire
Și al meu suflet era plin de iubire.
Ți-aș mai cânta-o înc-odată..
De-aș ști că ai ieși iar la fereastră!
Însă balconul numai e demult
Și numai dorul pot să-l mai ascult!.
Sensul versurilor
Piesa descrie amintirea unei serenadă cântate unei iubiri pierdute. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentul magic, dar realizează că timpul a trecut și nu mai poate retrăi acea experiență.