Gheorghe Deniştean – Cu Tine Soarele Răsare

Cu tine soarele răsare,
Apusul mai frumos îmi pare,
Şi-n ochii tăi strălucitori
Nu vad ceaţă, nu văd nori.
Văd numai cerul albastru,
Ce luminează ca un astru
Şi-n piept mă arde o dorinţă,
Cu o nestăvilită forţă.
O dorinţă de nestăpânit
Când iubeşti la infinit..
O iubire care-ţi pare,
Fără margini şi hotare.
Tu eşti soare zâmbitor,
Eu sunt pomul roditor,
Ce te-aşteaptă zi de zi
În zori când vei răsări.
Iar seara la apus voi sta
Şi buzele-ţi voi săruta.
Când pleoapele-ţi vor obosi,
Cu mult dor te voi iubi.
Seara primului sărut,
Niciodată n-am s-o uit,
Am făcut şi-un legămant,
Martor ţi-e acest pământ.
Eu aş putea să spun că nu,
Dar mi-aş minţi sufletul!
Fiindcă inima îmi spune,
Să te iubesc numai pe tine.
Cu tine soarele răsare
De la prima-mbrăţişare!
Şi nu apune niciodată,
Când mi te laşi sărutată.