O fată de sat mi-a fost dragă;
Avea păr bălai, inelat,
Ochi tainici ca zările-albastre
Şi graiul blajin, fermecat.
În barcă, pe Prut, stăm alături
Şi-Amorul se joacă-ntre noi;
O pânză de-argint ţese luna
Prin stuhul cu vinete foi.
Descântecul apei ne fură;
De valuri uşor legănaţi,
Trăim într-o clipă tot visul
Copiilor înamoraţi.
Deodată, pe mal ţipă goarna;
Alarmă şi zgomot şi guri;
Adâncul pădurii din preajmă
Se zbuciumă de împuşcături.
Şi eu şi copila bălaie
De gloanţele lor am scăpat;
Şi numai Amorul, de spaimă,
Din luntre sărind, s-a-necat.
Sensul versurilor
Piesa descrie o idilă romantică idilică la țară, care este brusc întreruptă de izbucnirea unui conflict armat. Dragostea inocentă este spulberată de realitatea brutală a războiului, lăsând în urmă un sentiment de pierdere și nostalgie.