Tu mă cunoști de mic copil
Și dorul meu îl știi, pădure,
Doinește cântu-ți fermecat
Să-mi ducă sufletul aiure,
În țări cu cer etern albastru
Și flori de lotus visătoare,
Spre care trec, în faptul serii,
Tăcute șiruri de cocoare..
Ca-ntr-o biserică mă simt
Sub bolta-ți palidă, pădure,
Doinește cântu-ți fermecat
Să-mi ducă sufletul aiure.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de nostalgie și dorință de evadare, căutând consolare în natură. Pădurea este personificată ca un confident, iar cântecul ei fermecat promite o călătorie spirituală spre locuri idilice. Versurile evocă un sentiment profund de apartenență și căutare a liniștii interioare.