I. U. Șoricu.
Mărire ție! Îngeri și imnuri de urare
Străbate-vor văzduhul gătit de sărbătoare
Și firea picură-va din larg de zări albastre
Prinos de bunătate pe sufletele noastre.
Te văd biruitoare, minunea mea senină,
Și trâmbițe și harfe în drumu-ți de lumină,
Cu binecuvântare sporind a noastre plângeri,
Striga-vor pentru tine din corul cel de îngeri
Cântări de biruință spre-a cerului solie.
Au cine fuse omul ce plânse în pustie?
Mărire ție, albă și palidă crăiasă!
Din slavă, heruvimii s-au pogorât să țeasă
Cu fire diafane hlamida ta de rază,
Și-n ceasul înfrățirii te binecuvântează.
De unde vii și cine cărările-ți arată?
Văzduhul se-nfioară și fruntea-nseninată,
În valuri de lumină acoperind trecutul
Nădejdii de mai bine care-mi întinde scutul,
De-a pururi, preacurată, cu raze te-ncunună
Sub pulberea uitării. Mărire ție, lună!
Sensul versurilor
Piesa este o invocație solemnă, un omagiu adus unei entități divine sau unei figuri luminoase, posibil luna personificată. Versurile exprimă admirație, speranță și credință într-o putere superioară care aduce alinare și binecuvântare.