Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Ca de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.
Și doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!.
Uneori, când țin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii și-l aștept
Să-mi sărute gura.
Iar când umbra serii vine
Dorul crește-n mine
Și tristețea mă doboară
Grea, ca o povară..
O, știu bine că-n zadar
Dragostea mă mană
Să-l aștept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.
Nu mai vine să-i șoptesc
Dorurile toate
Și la sân să-i încălzesc
Mâinile-nghețate!.
Ci doar vântul nopții rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă și mută.
Lung suspină-n freamăt greu
fagii de pe coaste..
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.
Sensul versurilor
O tânără își exprimă tristețea și dorul față de iubitul plecat, simțindu-se singură și abandonată. Ea așteaptă în zadar întoarcerea lui, copleșită de tristețe și amărăciune.