Din viață, în de moarte,
Din aproape-n departe,
De la dragoste la ură,
Tu, dintru-nceput măsură
Pentru toți și pentru toate..
Fără tine nu se poate
Întâmpla nimic sub stele,
Tu lumina vieții mele,
Tu blestemul sau tu, leacul,
Pripa care naște veacul,
Mâna care-adoarme clipa,
Tu, strânsura și risipa,
Ții în palmele-ți fragile
Nopți și visuri, munci și zile,
Vindecarea și pierderea,
Tu, limanul meu și zarea,
Neclintirea mea și zborul,
Tu, pustiul, tu, izvorul,
De la humă la idee,
Tu, întregul meu, Femeie!.
Sensul versurilor
Piesa este o odă dedicată femeii, văzută ca esența vieții și a universului. Ea este prezentată ca o forță duală, capabilă de iubire și ură, de bine și de rău, fiind atât leac, cât și blestem.