Publicată în 20 noiembrie 1896 și semnată Sandernagor (era pseudonimul lui George Ranetti, de care pe Caragiale îl va lega o strânsă prietenie) :.
Divina mea bucătăreasă,
O unguroaică durdulie,
Avea un păr ca de mătasă
Și ochii plini de poezie.
Părea o drăgălașă zână
Din basme-aievea întrupată;
Spre a-mi găti, cu alba-i mână
Cea mai superbă marinată.
Îndură-te, crudelă Roză!
Fii milostivă și cuminte;
Voiesc să uit a vieții proză
În sărutarea ta fierbinte.
Dar ea ne-ndurătoare, rece,
Mi-a zis: „La mine am bărbat,
Nem larmă, altfel mine place,
Eu spui lui Ianoș ce-ntâmplat”.
S-a dus infama, făr-o vorbă,
Dar mi-a lăsat ca amintire
În ziua aceea chiar în ciorbă..
O buclă blondă și subțire!
Sensul versurilor
Piesa descrie o amintire amuzantă a unei iubiri neîmpărtășite pentru o bucătăreasă unguroaică. Naratorul își exprimă dorința de a uita de proza vieții în sărutările ei, dar este refuzat. Amintirea este marcată de o buclă blondă găsită în ciorbă.