Într-o existență cu un ritm perfect,
Tu ești singura eroare de proiect,
Tu, eroare dulce, cu efect fatal,
Eu, crucișătorul înecat la mal.
În zece castele de nisip armat,
Sufletul de bună voie l-am uitat.
Flota de iluzii mi-am trimis-o-n larg,
Și s-a frânt sub vânturi ultimul catarg.
De dragul tău, sunt un biet Hidalgo,
Himera mea, moară de vânt, pe o stea.
După cum vezi bine, sar și peste cal
Ca să mângâi părul tău senzațional.
De când stau să-mi dărui semnul așteptat,
Mi s-au rupt genunchii, harpa mi s-a spart.
De dragul tău, sunt un biet Hidalgo,
Himera mea, moară de vânt, pe o stea.
Viața mea tihnită, țandări s-a făcut,
Explodând chiar de la primul tău sărut,
În această hartă scrisă chiar pe cord,
Tu ești răsărit și vest și sud și nord,
Tu ești răsărit și vest și sud și nord,
Tu ești răsărit și vest și sud și nord!
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire idealizată și distructivă. Naratorul se sacrifică și își abandonează echilibrul pentru o persoană care reprezintă o himeră, o iluzie imposibil de atins.