Tatăl nostru carele
Mâni la pradă fiarele
Și-ogoi cu buciumul
Viforul și zbuciumul.
Cârmuiești corabia,
Zbori pe sus cu vrabia.
Râzi cu diminețile
Plângi și gemi cu viețile.
Crești în frunza socului,
Arzi în para focului,
Murmuri cu fântânile,
Stai la sfat cu stânile,
Ești zemos cum rodia,
Te întinzi cât zodia,
Dormi în ochii boilor,
Cânți în stropii ploilor.
Ești miresma florilor,
Miști aripa morilor,
Fugi în peștii apelor,
Scurmi cu dinții grapelor,
Sui în seva luncilor,
Sugi cu gura pruncilor,
Curgi în mierea stupilor,
Urli-n foamea lupilor.
Te îngână clopotul,
Tăinuiești cu șopotul,
Te îndoi cu mladele,
Durui cu cascadele,
Te sfâșii cu geamătul,
Te înalți cu freamătul,
Alergând cu sunetul,
Detunând cu tunetul.
Tatăl nostru carele
De dârlogi duci soarele,
Luminând cu stelele
Bunele și relele.
Ești deasupra miilor
Dumnezeul viilor –
Și deaupra sorților
Dumnezeul morților.
Sensul versurilor
Piesa este o invocație poetică a divinității, identificată cu forțele și elementele naturii, de la cele blânde la cele violente. Divinitatea este prezentată ca fiind omniprezentă, influențând toate aspectele vieții și ale morții.