I.
Oglindă veche, zare aburită,
Când mă cufund în ochiul tău de gheață,
Nălucile trecutului iau viață,
Cum pâlpâie, din spuza adormită.
Jăratecul sub clește. Ca din ceață,
Tresare iar, în magica-ți orbită,
O lume moartă, numai bănuită
De fantazia minții îndrăzneață.
Ca-ntr-un hipnotic lac, în afunzime,
Înoată gândul și privirea, bete,
Prin apele culcate în vechime.
Învie iar, din somnul lor, discrete,
Ca-n jocul vag al unei pantomime,
Bătrâne vremi, surâsuri și regrete.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema introspecției și a rememorării trecutului prin intermediul unei oglinzi. Oglinda devine un portal către amintiri și emoții demult apuse, aducând la suprafață surâsuri și regrete.