Părinte nevăzut, putere lină,
Nu ține de la noi privirea-ntoarsă.
Grădini în verzi torente se revarsă,
Dar omul fruntea-n gânduri și-o înclină.
Cu inima de patimi grele arsă,
Nu simte respirarea Ta divină,
Nu vede pânza blondă de lumină
Din borangicul primaverii toarsă.
Ne vindecă, Părinte, Tu Izvorul
Tămăduirii, sbuciumul și dorul
Și ne renaște, limpezi, către Tine.
Urciorul mângâierii Tu-l apleacă,
Să picure, balsamul rani s-aline –
Lumina între, negura să treacă.
Sensul versurilor
Piesa este o invocație către divinitate pentru vindecare și renaștere spirituală. Se exprimă dorința de a depăși suferința și de a regăsi lumina interioară prin credință.