Viața mea de mult s-a stins și-am îngropat-o.
Sunt beat de cad în gropi, și-a cui e vina?
A obrăjorilor ce cu gropițe, șireato!.
Ea sta, cu sânul plin de pere, la fântână –
Și ea mi-a dat s-aleg pe plac din sân o pară.
Și m-am trezit că-mi dă deodată peste mână!.
Pe punte-am prins și-am sărutat mai ieri o fată,
Și-acum au dat sătenii jalbă la prefectul,
Că fetele stau cârd pe punte ziua toată!.
Psaltirea popii o sărut, dar aș lăsa-o,
Sărut și mâna preotesei, și-aș lăsa-o,
Pe fata popii n-o sărut, și-aș săruta-o!.
Cu ochi frumoși, cu piept rotund, așa zglobie,
Tu, Doamne, ai făcut-o numai ca să mintă
Și numai ca să-mi faci necazuri mie!.
Pentru drăguțe ne-am certat vro trei la coasă, –
Din ceartă m-am ales cu părul smuls și mâna ruptă,
Da-ncalte a rămas că-a mea e mai frumoasă!.
Cu șorțu-n brâu, cu mâna-n șold, ea, cea șireată,
Stă-n drum, anume ca s-o văd, să-mi facă-n ciudă –
De-ar fi ce-ar fi, tu azi nu-mi scapi nesărutată!.
Îi plac poveștile, încet și la ureche,
Și ce-i spui nou! Dac-o sărut fără poveste,
E veșnic nouă pentru noi poveste veche.
Ei, vezi cum ești! În prag la noi te-am prins de mână,
Și-am vrut să te cuprind, și pentru-atâta lucru
Ai plâns și n-ai venit la noi o săptămână!.
De când eram noi mici, mi-ai fost ca soră,
Și prietenă mi-ai fost de când ești fată mare,
Iar mama vrea de-acum să-i fii, drăguțo, noră!.
Eu am de mult scriptura mea și-mi țin scriptura:
Gurița fetelor cu sărutări s-astupă,
Băieților eu le-astup cu pumnul gura!.
Vorbim răstit și ne-ngânăm răspunsul,
Și-n sat cred toți că asta-i vrajbă veche,
Iar seara noi ne sărutăm pe-ascunsul!.
Ușor te nalți, când te-ai desprins să birui greul –
Cei rău mă-njură! Nu știu ei ce știu copiii?
Pe cât smâncești, pe atât de sus se nalță zmeul!.
Ea râde-n plânsul meu! Dar ea atâta știe!
Eu știu: Mi-e dragă, și n-aș vrea să-mi fie dragă,
Dar dragă dacă nu mi-ar fi, aș vrea să-mi fie!.
Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute –
Azi, după ce m-a sărutat, mi-am dat de seamă
Că ieri jurai să nu-l mai las să mă sărute!.
E galben soarele supt nor, și-i galben lanul
Prin care treci tu, cea cu galbene cosițe –
Știi tu de ce-am îngălbenit și eu sărmanul?.
Mai sfântă-i dragostea decât orice psaltire –
Când ai drăguță, ești cu ea mai sfânt în cârcimă
Decât fără de ea pe prag de mânăstire!.
Eu om cu minte n-am văzut, să nu sfârșească
Nebun, când a iubit, dar drept e și aceea
Că om cu minte n-am văzut să nu iubească!.
Eu am drăguțe multe-n sat, dar nici o fată
N-a zis că-i bine s-o sărut, și să-i țin drumul,
Dar nici că-i bine când o las nesărutată.
Sensul versurilor
Piesa este o colecție de observații umoristice despre dragoste și viața la sat. Versurile explorează relațiile dintre bărbați și femei, cu accente pe flirt, certuri și împăcări, toate prezentate într-un stil rustic și plin de umor.