Umbra.
Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii.
Se întindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa –
Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.
– Poți să te culci, e ora și noaptea-ntârziată,
Vei scrie, altă dată, orice, și tot nimic.
O umbră ești acuma, și pot să te ridic,
Lăsând odaia goală, și lampa afumată.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de melancolie și regret față de trecut. Naratorul se simte copleșit de amintiri și de sentimentul de pierdere, fiind redus la o umbră a ceea ce a fost.