Barbar, cântă femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cântă, dar plin de jale, –
Și-n jur era așa răscoală..
Și-n zgomot monstru de timbale,
Barbar, cântă femeia-aceea.
Barbar, cântă femeia-aceea..
Și noi eram o ceată tristă-
Prin fumul de țigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există..
Și-n lungi, satanice ecouri
Barbar, cântă femeia-aceea.
Barbar, cântă femeia-aceea,
Și-n jur era așa răscoală..
Și nici nu ne-am mai dus acasă,
Și-am plâns cu frunțile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală, –
Barbar, cântă femeia-aceea..
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă de tristețe și alienare într-o cafenea, unde o femeie cântă într-un mod barbar, accentuând sentimentul de deznădejde. Protagoniștii, prinși într-o ceață de fum și gânduri, se simt deconectați de realitate și copleșiți de emoții negative.