Ningea bogat, și trist ningea, era târziu
Când m-a oprit, în drum, la geam clavirul;
Și-am plâns la geam, și m-a cuprins delirul-
Amar, prin noapte vântul fluiera pustiu.
Un larg și gol salon vedeam prin draperii,
Iar la clavir o brună despletită
Cânta purtând o mantie cernită,
Și trist cânta, gemând, între faclii.
Lugubrul marș al lui Chopin
Îl repeta cu nebunie
Și-n geam suna funebra melodie,
Iar vântul fluiera ca țipătul din tren.
Apoi, veni și-o blondă în salon
Și-aproape goală prinse, adormită,
De pe clavir, o scripcă înnegrită-
Și urmări, pierdută, marșul monoton.
Înaltă, despletită, albă ca de var,
Mi se părea Ofelia nebună
Și lung gemea arcușul acum pe strună
Îngrozitorul marș lugubru, funerar.
Cântau amar, era delir,
Plângea clavirul trist, și violina-
Făcliile își tremurau lumina,
Clavirul catafalc părea, și nu clavir.
Târziu, murea clavirul lung gemând,
Luptau facliile în agonie
Și-ncet se-ntinse o noapte de vecie,
Și-n urmă, greu, un corp am auzit căzând.
Vai, de-atunci îmi pare lumea și mai tristă,
Viața-i melodie funerară
Și nu mai uit nebuna lăutară-
Și transfigurată, tristă claviristă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă lugubră, dominată de moarte și suferință. Naratorul este martorul unei scene macabre, cu muzică funerară, personaje bizare și o atmosferă apăsătoare, care îl lasă cu o senzație persistentă de tristețe și disperare.