Un bătrân cu barbă albă
Stă la poartă și întreabă
Întreabă pe toți drumeții
Dacă i-au văzut băieții.
Refren 1
Poate unu nu știu cum
La oraș o avut drum
Și-o văzut din întâmplare
Pe cel mic sau pe cel mare.
M-apropiai de moșneag
De ce plângi, omule drag?
Cum să nu plâng, el răspunde
Și fața-n palme și-o ascunde.
Refren 2
De copii n-am nicio veste
Că de când și-or luat neveste
Prin curte nu-i mai adun
Nici de Paști, nici de Crăciun.
Cu fața înlăcrimată
I-am zis: Sărut mâna, tată!
Sunt băiatul tău cel mic
Apoi n-am mai zis nimic.
Refren 3
Lacrimile și durerea
Îi slăbise revederea
Dar glasul meu l-a dat gata
Doamne, ce mai plângea tata!
Așezându-ne la masă
Mi-a spus ce era pe-acasă
Plâns și frânt de oboseală
I-am dormit tatei în poală.
Sensul versurilor
Un tată bătrân, plin de dorul fiilor plecați, este vizitat de unul dintre ei, moment încărcat de emoție și regăsire. Piesa explorează sentimentele de singurătate, regret și bucuria reîntâlnirii.