Geo Bogza – Dragoste Care Vii

Dragoste care vii nu știu de unde și nu mai pleci
vii cu trenul de la apus și de la răsărit cu vântul
fără să te știe nimeni, pe furiș
vii de la miazănoapte pe drumul ostrogoților
și de la miazăzi pe calea robilor,
dragoste care vii în toate felurile, din toate zările
prin aer și pe sub pământ
cu rădăcinile copacilor
stafie, șarpe, ceață, holeră
toate pe rând, toate deodată
de la răsărit și de la miazănoapte
și intri fără să întrebi, pe furiș
prin horn, prin tavan, prin fereastră
prin ochi — când te văd, și prin urechi — când te aud
iar când nu te văd și nu te aud
vii tâlhărește, noaptea, în somn
erai de mult și totuși vii iarăși
vii mereu, în fiecare zi, în fiecare clipă
de la apus și de la miazăzi, și nu te mai sfârșești
stafie, șarpe, ceață, holeră…