Gellu Naum – Vă Spun

Vă spun drept am văzut o găină moartă și în poeme n-au ce căuta în nici un caz găinile moarte pentru că suntem și regret, domnule, dar eu am altă părere despre poem.
Și vorbim ca și cum am vorbi și rostogolim și ele se rostogolesc. Mulțumesc cu plăcere, mi-ai făcut un serviciu ca și cum ar putea să ne mai intereseze cea mai formidabilă exhibiție de la Thales și Hipocrat din Chios până în zilele noastre sau chiar și mai încoace.
Și Thales parcă nu-l știu eu sau chiar Hipocrat parcă nu-l știu eu, vream să zâmbesc dacă așa erau evenimentele și ei îmi măsurau încă de pe atunci unghiul de deschidere al maxilarului din Milet sau vream să urlu dacă așa erau evenimentele și ei (plus ceilalți) scoteau camertonul din urechea dreaptă sau din nara strâmbă sau din gura lor putrezită.
Și eu n-aveam nimic comun cu ei, ce pot avea comun cu niște atemporali temporali sau cu un ipocrit ca Hipocrat pe un plan sau pe altul, ei vin la tine și zic gata să-ți explic eu uite așa și așa sau invers îți dau adeverință te simți inteligent chiar dacă ești cretin.
Cunoșteam și un fotograf al dracului, te fotografia și le zicea oamenilor uite ai ieșit în costum de cutare și era ca un vrăjitor al dracului fiindcă mulți se simțeau pe urmă toată viața ca în poza lui și nu ieșeau din ea nici în ruptul capului.
Și sora mea mai mare Zoe-Olga Naum asculta la radio prețul produselor lactate și scotea din ele o prognoză mai exactă decât a tuturor Institutelor Meteorologice și te aștepta cu scăunelul la poartă noaptea exact când te întorceai din război după patru ani de absență disperată dar și Thales și Hipocrat și ceilalți ziceau că suferă de debilitate mintală.
Și ea avea patruzeci și nouă de ani și legăna copiii vecinilor și când îi spuneam te rog du-te de vezi dacă eu nu sunt cumva în odaia din față ea se ducea și venea să-mi spună că nu sunt acolo ceea ce era cât se poate de adevărat fiindcă eu eram în curte și o trimiteam doar așa iar ceilalți ziceau vezi ce minte are ca un copil de doi ani.
Și odată am plâns patru ore în șir, eram bărbat de treizeci și opt de ani și plângeam singur încuiat în odaia mea și nu știa nimeni, plângeam ca orice bărbat matur fiindcă fusesem adânc jignit și țineam ceasul în mână și când mi-am simțit sufletul și carnea de iască (o iască jignită stoarsă uscată) am scris un poem în care spuneam cu totul altceva dar care exprima exact sufletul și carnea mea jignite.
Și nu l-am citit nimănui ani de zile și într-o bună zi l-am citit unui prieten pe care îl iubeam foarte mult și i l-am citit cum l-aș fi îmbrățișat fiindcă era și el poet și el al dracului m-a ascultat în tăcere apoi mi-a vorbit foarte elogios despre niște alte poeme ale mele pe care spunea că le admiră și le numea subtile și le știa pe de rost și al dracului a vorbit apoi despre nu știu ce limite despre nu știu ce zone care ar trebui să rămână strict intime și așa mai departe.
Și nu vorbea despre nevoia noastră firească de ocultizare avea argumente estetice de gentleman se speriase în zonele lui nu-i plăcea al dracului să i se vadă sufletul și carnea jignite avea zone și limite al dracului și am discutat apoi liniștiți despre alegoria peșterii sau mai știu eu despre ce și eu l-am pocnit peste bot și lui îi plăcea.
Orice îi plăcea (i-am constatat și mai apoi disponibilitatea aceasta chircită) era convins al dracului că mutându-se dintr-o colivie comună în alta pe măsura aripilor lui de javră ciungă infamă și indolentă înseamnă a te elibera.
Și chiar vorbea frumos despre libertate și despre dragoste și-și flutura cioturile și eu îl pocneam na na na și na și mă gândeam să-l iau la goană ca să pot plânge iar ca un adevărat bărbat matur adânc jignit din nou până în cea mai infimă părticică a sufletului și a cărnii.
Dar toate astea s-au petrecut de mult ce să mai vorbim și uite am stat liniștit pe baltă (eram acolo încă înainte de-a răsări soarele) și acum am scris poemul acesta bravo mie fiindcă mi s-au udat ciorapii știi bascheții au niște găuri ca să intre apa și bravo lor.