Cuvintele, de multă vreme nu mai fraternizau. Noi ne iubeam. În zori divinizam săpunul,
floreta străvezie a unor simțuri până mai ieri simetrice. Aveam cumpene capabile să
anuleze rigoarea celor mai pure inegalități. Asta ne mai liniștea. Virtuțile ineficace ale
plinului ne construiau clepsidre. Roua cădea pe rouă, retina pe retină, rigidul pe rigid.
Caii noștri de piatră simulau adăpatul la sorburi de piatră pe când vizitiii păreau că
meditează în largile lor mantii neclintite.
Pe rafturi doar arama precaută mai tresărea la fiecare licărire.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație trecută, marcată de iubire și de o melancolie profundă. Versurile evocă amintiri și reflectă asupra efemerității sentimentelor și a trecerii timpului.